Romania in lacrimi... A murit MAESTRUL!

Romania este ingropata in lacrimi! Peste noi s-a asternut negrul si doliul ne intra in suflete. Astazi, in jurul orei 13, s-a stins din viata una dintre Luminile Teatrului Romanesc, un monstru sacru al scenei. Astazi, Dumnezeu a vrut teatru... si l-a ales pe cel mai bun dintre cei toti pentru a-i spune povesti. Astazi, Dumnezeu ni l-a luat pe Gheorghe Dinica. Maestrul ne-a lasat fara de sine, singuri si pierduti. Imi cer scuze pentru randurile astea fade si slute, insa am ochii plini de lacrimi si mainile imi tremura pe tastatura. Nici acum nu imi vine sa cred ce s-a intamplat si inca ma rog sa fie doar un cosmar. Vreau sa ma trezesc si sa stiu ca nu e adevarat! Vreau sa-l mai vad pe scena! Vreau sa-l mai aud cantand! Vreau sa vina inapoi!!! Am avut onoarea sa-l cunosc pe maestru acum 2 ani. Era atat de bland, de cald, de bun. Mi-a dat atatea sfaturi si asa frumos ma indruma prin teatru. Omul acesta minunat m-a ajutat, cu caldura sa, desi nu eram decat un alt actoras, sa inteleg ce e ala teatru si sa trec peste dezamagirea provocata de televiziune. Sufletul acesta exceptional m-a sfatuit sa imi vad de viata si sa imi ascult mereu inima. Iar acum... acum nu-l voi mai vedea niciodata. De ce ai tras, Doamne? Nu stiai ca e el, Lascarica? Nu stiai ca el ne spune povesti si ne canta? De ce ni l-ai luat??? De ce? De ce??? In genunchi, cu ochii in lacrimi, Doamne, Ti-l cerem inapoi! Maestre, iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat si am sa te iubesc in veci! p.s.Ascultati doar... e cutremurator...

Fericire...

Astazi e asa soare afara si atata lumina in inima mea. Am simtit nevoia sa scriu acest blog pentru ca am fost "acuzata" ca induc lumea in eroare. Ultimul articol prevestea sfarsitul si lumea a ramas cu el. Lucrurile nu stau insa asa si mi se pare corect, ca voi, cititorii, confidentii si prietenii mei sa stiti. Ei bine, nu: nu s-a terminat nimic. Iubesc in continuare, ma iubeste cu tot sufletul lui si existam asa cum dintotdeauna am fost. Din fericire, visele noastre au fost readuse la viata si totul a revenit la normal. Ba mai mult, a revenit totul intr-o stare de exaltare continua, de fericire absoluta, de iubire pura, de comunicare perfecta, de implinire si liniste interioara. Iti multumesc, iubite, ca ai avut puterea sa treci peste toate cate ti-am gresit, ca ai regasit inlauntrul tau sentimentele pentru mine, ca ai avut incredere in noi si forta sa ne salvezi de la pieire. Iti multumesc ca nu m-ai lasat fara de tine si ca mi-a dat sansa ca astazi sa pot spune din nou, strangandu-te in brate si privindu-te in ochii tai de culoarea marii linistite si a cerului de mai ca TE IUBESC! Anormal, fara limite, fara pic de ratiune, cu toata forta fiintei mele, pana in ultima secunda de viata si dincolo de dansa. Mircea, pentru toate cate exista intre noi, pentru tot ce vibreaza in tine si, dincolo de toate, pentru ca existi, TE IUBESC! Let the magic to continue....

Ultimul suras al unui vis...

Usa sufletului meu se deschide cu un scartait ce-mi murmura durerea. Ingenuncheata in fata vietii stau pe podeaua rece. Am incercat sa ma ascund de lume, sa nu o las s-auda tumultul inimii mele sfasiinde. Lacrimi mari si grele imi apasa obrajii, sapand santuri adanci pe chipul meu, in goana lor catre izbavire. De aproape doua luni simt cum intreaga mea lume se darama, ca un castel de nisip lovit de un val nemilos venit de nu stiu unde. De doua luni m-am pierdut de mine si de noi, iar acum, in ultimul ceas, ne revad trecutul. Am ajuns aproape de capatul puterilor si ma simt complet neputincioasa in fata ta. E drept ca am gresit, e drept ca inca sunt copil, e drept ca n-am fost intotdeauna ceea ce ti-ai dorit insa te-am iubit, asa cum am stiut eu mai bine, in fiecare clipa cu o imensa forta si asta nu s-a schimbat nici acum si nici nu se va schimba vreodata. Acum, cand greselile noastre s-au interpus intre noi, nu-mi mai ramane decat sa plec capul, asteptand sabia pierderii tale sa-mi curme viata. Caci ai fost, esti si vei ramane motivul existentei mele, cel mai de pret lucru din intreaga mea fiinta, iar fara tine sunt doar inca una din milioanele de creaturi bipede care traiesc din inerenta. Fara tine nu mai am niciun sens si ma simt pustie de suflet, golita de vise si lipsita de esenta. Ce as mai putea sa astept de la viata atunci cand iubirea vietii mele pleaca? Ce as mai putea sa cer atunci cand nu am stiut sa te pastrez? Nimic. Orice as primi si orice ar fi sa vina, ar fi zadarnic, caci doar de tine aveam nevoie pentru a fi fericita. Stiu ca au fost momente grele, cand certurile noastre au zguduit cerul, cand cuvintele tale m-au ranit teribil insa simpla ta prezenta ma facea fericita. Mi-era de ajuns sa ma uit in ochii tai si tot raul pierea. In bratele tale era implinirea mea si ma simteam cel mai iubit dintre pamanteni cand gura ta imi apasa buzele. Langa tine era totul... Dar visul meu s-a sfaramat si ai decis ca drumurile noastre trebuie sa se desparta. Nu ai idee cat regret ca s-a ajuns aici si nici nu stii cate as sacrifica pentru un singur minut ca la inceput. As da fiecare lucru bun ce are sa mi se intample, in schimbul unui moment ca acum 4 luni, cand lumea toata era a noastra, cand ne iubem mai presus de oricine si orice, cand ne juram eternitate. Stii... mi-e dor de noi... Mi-e tare dor de inceputurile noastre, de acele imbratisari patimase, de clipele cand contam numai noi, de fiecare sarut al tau care ma ardea, de fiecare noapte de amor cand puteam atinge stelele si, mai ales, mi-e dor de toate visele noastre. Mai stii tu oare cum ma cuprindeai in bratele tale ferme si cum, jucandu-te in parul meu visam...? Iti amintesti cum ne promiteam ca nu se va sfarsi niciodata? Imi amintesc si acum acele zile in care fugeam la munte si, intinsi in pat, priveam Dacul si Cantonul si cum imi povesteai de copilaria ta si imi impartasai idealurile tale. Imi amintesc si acum cum te priveam si simteam cum imi creste inima. Eram atat de mandra de tine si ma rugam din toata inima mea ca visele tale sa devina realitate. Nu am sa uit niciodata excursia la Urlatoarea si nici padurea dinspre Cabana Secuilor. Am prezente in minte si acum clipele cand imi spuneai ca sunt asa frumoasa in verde si ma pozai printre copaci si culegeam branduse... N-am sa uit niciodata nimic si acum, la capat de drum, iti multumesc pentru tot ce mi-ai lasat in suflet. Iti multumesc pentru fiecare zambet si fiece lacrima, pentru fiecare speranta si pentru fiece realitate pe care mi le-ai dezvaluit, pentru toate visele pe care mi le-ai implinit, pentru toate fiecare noapte in care am adormit zambind pe pieptul tau, pentru fiecare dans si fiecare plimbare de mana, pentru toate noptile de dragoste, pentru toate diminetile in care m-am trezit in bratele tale, pentru fiecare rasuflare a ta ce mi-a incalzit trupul, pentru saruturile tale ce m-au infiorat, pentru atingterile ce m-au facut sa ma simt iubita... Regret ca nu am stiut sa te fac fericit, sa iti arat ce simt cu adevarat, sa te fac sa uiti de tot ce te-nconjoara. Imi pare nespus de rau ca nu ti-am putut pune la picioare regatul pe care il meritai si nu te-am putut face nemuritor. Mi-as da pana si viata sa pot da timpul inapoi si sa schimb durerea asta care se infiltreaza intre noi cu un licar de iubire sfanta insa tacerea ta imi spune ca deja e prea tarziu. Mi-as dori sa te mai pot strange macar o data in brate, sa te mai pot privi macar o data in ochi sa iti spun cat TE IUBESC! E ultimul suras al unui vis care imi moare in palma.... insa n-am sa incetez niciodata sa te iubesc. Ai fost, esti si vei ramane... omul sufletului meu! o melodie pentru sufletul nostru.... melodia noastra...

Din suflet... pentru sufletul meu..

Inainte de a citi, am sa te rog sa dai play!
Jeniffer Lopez - Te voy a querer
Asculta mai multe audio Muzica Eu sunt femeia- copil ce, ori de cate ori tremura, scrie pentru a calma navala de trairi ce o subgjuga. Si nici acum nu poate fi altfel pentru ca, stii tu, altfel si altcumva nu exista. Simt totul dintr-o data si ma intreb cine esti si ce cauti in viata mea. Ai aparut ca un fulger, a carui lumina m-a orbit, aducand cu tine o furtuna ce m-a luat pe sus si m-am intrebat nelinistita incotro imi vei purta pasii. Am crezut pentru o clipa ca vrei sa ma distrugi insa, simtindu-te mai bine am realizat ca de fapt nu vrei decat sa ma recladesti. Am crezut atata timp ca sufletul meu pereche a murit. Descopar acum, in tine, un tanar ca si mine, care imi seamana leit si care a vazut in spatele mastilor mele. Si sincer, inca nu gasesc cuvintele potrivite sa ma exprim caci nu mai asteptam asta nici macar de la cei trecuti de primele tinereti, cu atat mai putin as fi sperat ca poate veni din partea unui copil. Insa uite ca... m-am inselat si asta e poate pentru ca visele mele meritau sa se implineasca. Cand te-am simtit pentru prima oara, am incercat sa imi ridic zidurile, insa cred ca a fost prea tarziu caci a fost de ajuns o simpla adiere de candoare si ai daramat tot. Au fost ani in sir in care multi s-au chinuit sa treaca dincolo de scutul meu, iar tu, printr-o singura atingere a inocentei tale, ai ajuns acolo unde nimeni nu a fost vreodata. M-ai simtit ca mi-e teama si m-ai luat de mana. Am pasit impreuna inapoi in mine si teama mea a crescut. Mi-era atat de frica de ceea ce simt, de ceea ce n-am ucis perfect in mine, de amintiri ce ar putea sa renasca, de umanitatea mea, dar tu ai spulberat tot. M-ai tinut in brate ca pe un prunc abia nascut si m-ai purtat inapoi in fericire. Am incercat sa te mint si ti-am spus ca nu pot sa iubesc. Am incercat sa te insel cu cubul meu de gheata, insa simplu mi-ai spus ca va veni focul... si n-am crezut. Iar focul a venit. Ti-am spus ca nu mai am sentimente si ai avut grija sa mi le readuci in inima. Te-am mintit ca nu am nevoie de tine si m-ai strans in brate ca si cum am fi fost doar unul singur. Am incercat sa te alung, insa ai venit si mai tare catre mine. Am crezut ca ma prabusesc si mi-ai dat aripi. Am simtit ca ma sufoc si mi-ai dat aer. Am trait, pentru o clipa, frica durerii, insa tu mi-ai devenit nucleu. M-am reintors catre mine si te-ai transformat in pamant, ca sa-mi mangai pasii, iar atunci cand m-a durut inima, mi-ai devenit balsam... m-ai intrebat de ce m-am ascuns atata vreme si de ce ti-am facut cautarea atat de grea...si lacrimile-mi au inceput sa curga, imposibil de controlat, arzand albul obrajilor mei insa...de data asta e cu totul altfel pentru ca e prima data in viata mea cand plang de fericire....de fericirea ca nu am murit inca si ca mai port in mine o inima capabila sa bata din nou, ca m-ai gasit si ca mi-ai dat o noua viata, de fericire ca traim... sa iti multumesc ca existi? ar fi atat de putin... sa iti spun ca te iubesc? ar fi atat de simplu... am sa iti multumesc ca exist si ca ma faci din nou sa ard... si am sa iti spun ca... numai tu existi!

Ingerului meu, cu dragoste....

Din pacate ieri, in sfanta zi de 1 iulie, eram la Sinaia, dand proba scrisa la Limba Engleza, in cadrul examenului de Bacalaureat. Din pacate, abia astazi am ajuns acasa. Din pacate, in ultimele 2 saptamani, cat a durat nebunia asta si am stat in Sinaia, nu am avut internet. De aceea, unii dintre voi au considerat ca am uitat de COMEMORAREA LUI +GABI DOBRE+. Ati innebunit? Cum dumnezeului v-a trecut prin cap, macar o secunda, ca as fi capabila sa fac asa ceva? Pentru mine +Gabi+ este, a fost si va ramane vesnic una dintre cele mai importante figuri pe care viata mi le-a gravat in suflet. Nu am sa uit niciodata nimic din ceea ce este legat de el, nu am sa trec niciodata cu vederea nici 13 mai si nici 1 iulie pentru ca in inima mea, aceste doua zile au devenit sarbatori, de o importanta unica. Desi mi s-a "sugerat" sa n-o mai fac, am sa continui sa spun ca pentru mine, +Gabi+ este mentorul meu. Il port cu mine la fiecare pas, ma rog la el in fiecare clipa si ii multumesc pentru fiecare bucurie pe care mi-o daruieste. Oricum, orice as spune eu in aceste randuri este zadarnic pentru ca, acolo unde e, +Gabi+ nu se mai poate bucura de ele. Insa cu siguranta stie ca il iubesc mult de tot, ca nu am sa il uit niciodata si ca pentru mine, el e ingerul sfant al existentei mele. Cu siguranta nu a uitat ca niciodata nimeni nu-i va lua locul si ca nu am sa incetez vreodata a ma ruga pentru izbavirea sufletului sau. Sunt sigura ca stie ca pentru mine el continua sa traiasca, la fel de puternic, de sigur, de frumos cum il stim cu totii.+Gabitu+... odihneste-te in pace!

Iubesc cu adevarat!

Dragul meu, acest post nu este un simplu articol de blog, ci o scrisoare deschisa, adresata tie. Asa cum spuneam acum 3 luni, doar moartea este ireversibila si, iata ca nu m-am inselat. De cand ai aparut tu in viata mea, toate ranile mele s-au vindecat si ochii mei s-au salvat din oceanul de lacrimi in care se inecasera. Mi-ai umplut inima de lumina si caldura, de iubire si fericire. Pot spune, cu maturitate si deplina siguranta, ca pana la tine toate relatiile au fost doar fantasme si ca nu am iubit niciodata cu adevarat pana sa apari tu. Privindu-te pe tine in ochi, am inteles ca ceea ce am simtit eu in vechile relatii nu a fost iubire, ci doar afectiune si atractie; strangandu-te pe tine in brate am inteles ca tu esti cel sortit mie si ca doar tu ai cheia implinirii mele. Regret acum toate declaratiile de dragoste facute anterior, toate "te iubesc"-urile rostite celorlalti barbati si inca o data, in fata ta, barbatul vietii mele, imi cer iertare pentru toate ratacirile de dinaintea ta. Sper sa ma poti ierta si sa nu pleci niciodata caci pentru tine am indurat toata suferinta acestor 19 ani, pentru tine inca respir, inca lupt, inca imi bate inima. Ce as putea sa-ti spun cand tu, cu atata blandete imi mangai fiinta? Dragul meu, ce as putea sa iti spun mai mult decat ca te iubesc cu toata fiinta mea? Cred ca nimic. Ori de cate ori caut cuvinte sa iti spun ce simt, gasesc doar forme prea sarace pentru a fi imbracate cu iubirea ce ti-o port si am senzatia ca acele cuvinte ce ar putea sa iti faca inima sa simta cat te iubesc, inca nu s-au inventat. Cu toate astea, simt nevoia sa conturez pe aceasta foaie virtuala ce si cat insemni tu pentru mine. Sentimentele ce ma stapanesc de aproape 5 vieti sunt ca niste pasari carora le-au crescut aripile. Sunt mari si albe si sufletul meu nu le mai poate cuprinde. Paseri albe cu aripi infinite, descatusate dinlauntrul meu zboara, scrutand abisul acestei lumi, cautandu-te sa ti se aseze pe umeri si sa-ti sopteasca la ureche: "te ador"... Paseri cuprinse de dor plutesc prin vazduh strigandu-te. In clipa cand te vor gasi, vei sti ca niciodata nu ai fost singur. Caci pentru mine ai fost, esti si pururea vei fi, apa deserturilor mele si nisipul tarmului de mare, racoarea zilelor nesfarsite de vara si caldura fiecarui decembrie, lumina din fiece intuneric si noaptea ce ma mangaia cu erotismul ei, abis si inaltare, viata si moarte, durere si fericire, lacrima si suras si, mai presus de toate, iubire.Pentru mine tu esti absolutul fiintei mele, motivul pentru care ma trezesc in fiecare dimineata si pentru care noaptea adorm zambind, visul meu din fiece clipa, steaua care imi lumineaza calea si forta care ma poarta spre nemurire. In ochii tai sunt toate minunile Universului, pe buzele tale sta asezata eternitatea lumii, in sufletul tau s-a cuibarit esenta fiintei mele. Tu esti barbatul vietii mele si tatal copiilor mei, sotul, fratele, tatal, amantul si prietenul meu. Esti cea mai importanta fiinta pentru mine si asta nu se va schimba niciodata. Indiferent ce va fi sa fie si incotro ne va duce viata, iti multumesc ca existi si ca ai aparut in viata mea, in urma cu 5 vieti, pentru a-mi arata ca fericirea exista, ca iubirea ce niciodata nu moare nu e doar un mit si ca jumatatea sufletului meu are trup. Orice va fi sa vina, am sa te ador intotdeauna si am sa las tacerea sa iti arate ce simt, precum gravura ce ai lasat in inima mea caci "Dincolo de iubire e adoratie, iar dincolo de adoratie e tacere"...

Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei

Ieri a fost o zi marcanta pentru mine: am avut incomensurabila onoare de a-l cunoaste personal pe Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei, la Sinaia, acolo unde s-a intalnit cu elevii Colegiului "Mihail Cantacuzino", colegiu in care invat si eu. A fost o intalnire deosebita ce a durat aproximativ o ora si jumatate, timp in care A.S.R Principele Radu si-a etalat, cu o eleganta demna de Casa Regala, calitatile ce il recomanda pentru titlul de OM, un titlu mai presus de cel nobiliar sau de unul administrativ, spun eu. Folosindu-se, constient sau nu, de evidentele sale calitati actoricesti, Alteta Sa ne-a vorbit noua, elevi si profesori deopotriva (cei care s-au sinchisit sa vina: Profesorii au tras de elevi sa vina ca vine "Printul" ziceau ei, dar dansii nu au avut bunul simt sa se prezinte la eveniment, cu exceptia doamnelor directoare, doua femei absolut minunate si a inca 6 profesori si profesoare, oameni deosebiti) despre tehnologie, despre starea economica, politica si sociala a Romaniei actuale, cat si despre viata, sentimente si valori. Ne-a oferit o lectie deschisa despre onoare, noblete, putere interioara si daruire fata de patrie, o lectie ce mie mi-a ramas impregnata in minte si suflet. Apoi ne-a invitat la discutii si s-a bucurat vadit vazand ca gandurile Altetei Sale au avut ecou inlauntrul nostru. A discutat cu colegul meu Vali care a demonstrat inca o data ca e baiat destept si ca stie foarte bine ce vrea si cum sa puna problema (Felicitari, Vali! Mi-ai placut), i-a intrebat pe colegii mei despre planurile lor de viitor si apoi a discutat si cu mine, despre situatia mass-mediei romanesti, despre coloana vertebrala a presei, despre conducerea Romaniei si Casa Regala, despre tehnologie, despre criza financiara din Elvetia si Romania si despre planuri de viitor. M-a apaludat la sfarsit si m-am simtit mica cat un graunte de pamant, o biata frunza plutind in fata Altetei Sale. Nu am trait in viata mea o asemenea experienta si nici nu as fi indraznit macar sa-mi imaginez ca o pot trai si niciodata pana atunci nu m-au incercat asemenea sentimente si emotii. Aflata in fata Altetei Sale, mi-a tremurat vocea, parca la unison cu picioarele care abia ma mai sustineau in pozitie verticala, mi s-au racit mainile si inima imi batea mai sa imi iasa din piept. Insa la final a fost bine, atat de bine incat s-a dat si la stiri:), pe Prima TV, la Focus. Am dat apoi un interviu celor de la aceeasi televiziune, interviu in care nu imi amintesc foarte bine ce am spus caci mintea mea era in cu totul alta parte. Am primit o carte cu semnatura caci parca autograf e prea vulgar spus atunci cand vorbim de Alteta Sa si o carte de vizita. Am plecat acasa plangand de emotie si fericire si multumindu-i lui Dumnezeu ca nu a permis ca talentul meu sa moara inainte de a-si fi demonstrat forta si ca mi-a deschis aceasta poarta spre o alta lume. Astazi, lacrimile au luat nastere din nou, atunci cand am citit ultima postare a blogului Altetei Sale, postare in care aminteste de mine si in care isi exprima succint gandurile referitoare la interventia mea de ieri. Pe aceasta cale, doresc, Alteta, sa va multumesc pentru sansa pe care mi-ati dat-o, pentru faptul ca m-ati remarcat, pentru ca v-ati amintit de mine atunci cand ati scris pe blogul Altetei Voastre si pentru ca m-ati facut sa ma simt atata de speciala. Doresc sa va asigur de cel mai sincer devotament, de un profund respect si de cea mai inalta pretuire. Va promit ca am sa ma straduiesc din rasputeri sa nu va dezamagesc niciodata si ca am sa va servesc cu umilinta, daruire si pretuire pana in ultima mea clipa. Va inchin cele mai curate ganduri de bine si va doresc atat Altetei Voastre, cat si Altetei Sale Regale Principesa Margareta a Romaniei, sa ramaneti mereu asa cum ati fost: puternici, calzi, nobili, intelepti si... ROMANI! Multumesc ca existati!